Cuvânt înainte
Societatea românească este în căutarea unui echilibru. În ultimii ani am traversat cu toţii o perioadă cu multe schimbări. Procesul de globalizare implică avantaje numeroase, însă poate duce la pierderea identităţii.
În judeţul Alba, oraşul Teiuş a deţinut de timpuriu un important rol economic remarcându-se mai întâi ca târg, apoi ca nod de cale ferată, favorizând astfel accesul la educaţie, cultură, comerţ şi asistenţă medicală.
Avem datoria faţă de locuitorii oraşului nostru, mai ales faţă de cei tineri, de a dezvălui aspecte istorice şi culturale din trecut, pentru ca aceştia să-şi cunoască identitatea. Astfel, cei care vor răsfoi această lucrare, vor descoperi că Teiuşul nu este un colţ uitat de lume, ci o localitate cu oameni care au participat la evenimentele importante ale timpului şi au păstrat tradiţii autentice.
Această lucrare a fost alcătuită în spiritul respectului faţă de valorile culturale ale locuitorilor, indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă, iar problemele istorice, au fost prezentate de autor într-o manieră obiectivă.
Lucrarea a presupus un efort susţinut, atât prin strângerea, cât şi prin selectarea din cantitatea mare de documente cercetate, a celor mai reprezentative.
Apreciem iniţiativa domnului Cristian Florin Bota de a restitui teiuşenilor documente ale trecutului lor şi mulţumim celor care l-au sprijinit în demersul său pentru ca în acest album să ne putem regăsi cu toţii. Întâlnim aici chipuri cunoscute ale bunicilor, părinţilor, prietenilor, dar şi imagini ale lumii în care aceştia au trăit. Teiuşul este locul în care s-au născut oameni valoroşi, care aici sau în alte colţuri ale lumii au fost apreciaţi şi au făcut cinste localităţii.
Din paginile lucrării se observă faptul că teiuşenii au avut pe lângă realizări economice, ca notă distinctivă faţă de localităţile din jur, un plus de rafinament.
Favorizaţi de aşezarea geografică, locuitorii au o deschidere europeană, confirmată prin acţiunile în colaborare cu reprezentanţii localităţilor înfrăţite: Arnemuiden din Olanda, Chaponost din Franţa şi Saint-Vith din Belgia.
Cartea are calitatea de ambasador cultural al Teiuşului deoarece prezintă pagini de istorie şi imagini care ne oglindesc existenţa. Cei care răsfoiesc paginile cărţii îşi vor putea forma o imagine mai cuprinzătoare despre Teiuş.
Încurajăm iniţiative similare, care să ajute la promovarea unei imagini favorabile a locuitorilor şi urbei noastre. Cunoaşterea şi asumarea trecutului oferă oraşului nostru premisele unei dezvoltări economice şi culturale, cel puţin pe măsura istoriei sale.


Primar al oraşului Teiuş,
Dorin Iacob MATEICA